Press

In Romanian

Artele vizuale şi galeriile româneşti în 2021

Vladimir Bulat, 19-01-2022

Pe la finele anului trecut, am primit provocarea de a fi pus în situația de a survola scena de artă din România anului 2021 și mi-am dat seama că este un lucru poate mai dificil de făcut ca în alți ani – semn că procesul artistic a fost unul viguros, vioi și foarte dinamic. Au fost numeroase expoziții demne de consemnat, bune, problematizante, marcante, atît la București, cît și în țară. Voi încerca o trecere în revistă a lucrurilor care mi-au atras mai ales atenția și care merită puse aici, spre a fi memorate.

La începutul lunii februarie, am văzut cu mare interes expoziția de pictură Negru tripat, semnată de tînărul Claudiu M. Lazăr, la AnnArt Gallery. Este un pictor în care cred și care are importante resurse de a răzbate în timp.

Către finalul aceleiași luni, complexa și percutanta ieșire în scenă a lui Andrei Gamarț, cu expoziția Eclipse, la Mobius Gallery. Chiar dacă Gamarț este prezent cu grafică de carte la cele mai importante edituri bucureștene, părerea mea este că pictura în mod special este pasiunea lui dintîi, este cea în care-și dă măsura frămîntărilor sale interioare.

Puternica și insinuanta expoziție a lui Gili Mocanu am savurat-o în ultracentralul recipient denumit S(pațiul) de A(rtă) C(ontemporană); asta se întîmpla în mai. De cînd am scris pentru prima oară (2002) despre Gili Mocanu, niciodată nu a încetat să mă surprindă, și mereu în chip plăcut, uimitor chiar. Iar expoziția aceasta se numea Clar. Obscur.

La un moment dat, am descoperit Abstract mood, un eșantion de pictură foarte colorată, la Estopia Art Gallery, un spațiu care-mi oferă de fiecare dată valoroase descoperiri; de artiști, opere, cu o atmosferă discursivă și curatorială; mulțumiri Irinei Ungureanu, amfitrioana spațiului din Bucureștiul vechi–burghez, cu care port discuții despre cum evoluează pictura contemporană.

Tot în luna mai, am fost să văd expoziția May amnesia scratch our membrane, cu care s-a deschis un nou spațiu expozițional la București, IOMO Gallery, curatoriată subtil de către delicatul Horațiu Lipot; a rezultat o rezecție foarte izbutită pe corpul palpitant și fără anestezic, al artei tinere din România (instalație, sculptură, intermedia, fotografie), și cu invitați din afară. Astfel de expoziții pot constitui o figură convingătoare în orice muzeu de artă contemporană.

În aceeași ofertantă lună mai, am făcut un drum pînă la Muzeul de Artă din Craiova (MAC), pentru a vedea savurosul discurs expozițional – pentru că pictura sa este absolut pasionantă, contondentă și concluzivă vizual –, al pictorului Ioan Aurel Mureșan, a cărui expoziție se intitula Ultransilvania; a fost o zi plină de emoții cu adevărat ziditoare, cu gîndul încă o dată înmulțit că pictura este încă un teritoriu foarte fertil, inepuizabil.

Luna iunie mi-a prilejuit un parcurs amplu și un eșantion reprezentativ prin opera sibianului Mircea Stănescu, regizată pe două niveluri, în foarte ofertantul spațiu al Galeriei GAEP, din București, al cărei curator a fost Liviana Dan.

Delicata artistă Ioana Nicoară are, se pare, un „dinte aparte” pentru pictura în acuarelă și pentru portretul îmbrăcat elegant în această tehnică, iar acest fapt ni l-a confirmat în regalul său expozițional, Erai și tu acolo, la AnnArt Gallery, din 7 iulie, cînd vara începuse în culori catifelate, îmbietoare și subtile.

Cu adevărat am simțit tinerețea, vigoarea, inventivitatea și refuzul inerției la expoziția Grafica tînără, la jumătatea lunii iulie, la Galeria Simeza, de data asta un spațiu expozițional al UAP. Acolo am descoperit trei desenatoare tinere, mature, majore, copleșitoare prin opera pe care ne-au propus-o: Lucia Ghegu, Maria Bălan și Margareta Irina Udrescu, niște desenatoare năucitoare.

În amurgul lui septembrie, s-a inaugurat un nou spațiu expozițional în București, la Kulterra Gallery, girat și garantat de Olga Vintaniuc, care l-a invitat pentru acest moment inaugural pe pictorul Obi Platon, pentru a impune direcția pe care-o va urma acest spațiu. Programul acestei galerii este reprezentat de pictura de factură academică, cu rădăcini solide în arta secolelor XIX-XX.

Galeria Romană l-a comemorat, în octombrie, pe regretatul pictor Matei Lăzărescu (1948-2021), fost membru al grupului „Prolog”, prin invitarea unui eșantion reprezentativ de artiști pentru arta actuală românească. Pe lîngă toți pictorii grupului „Prolog”, au participat numeroși simpatizanți și afini ai acestora, pictori, graficieni și sculptori, pentru care sensibilitatea tradiționalistă este cea care le irigă discursul plastic și public.

Slow Tomorrow s-a numit expoziția de grup de la Galeria Laborna, un spațiu experimental, mereu dinamic și surprinzător, prin ofertele sale expoziționale, care de data aceasta a avut ca invitați artiști de prim rang ai scenei noastre: Bogdan Vlăduță, Ciprian Paleologu, Nicu Ilfoveanu, Naiana Vatavu, Cristina Garabetanu, Simona Vilău, Matei Branea, precum și cîțiva artiști emergenți; asta se întîmpla în luna noiembrie.

La Salonul de proiecte am savurat realmente expoziția expo_3_vernacular, în care, pe lîngă numeroase fotografii din epoca interbelică (din colecția lui Mihai Oroveanu), au fost expuse trei mici piese de grafică, concepute pentru această expoziție și semnate de Adrian Ghenie, inspirate de o fotografie a activistei de sinistră amintire, Ana Pauker.

Muzeul Crișurilor din Oradea este gazda expoziției Dor (din 5 noiembrie), a pictoriței Carmen Marin, ucenică a maestrului Ștefan Câlția. Aceasta și-a expus acolo tablourile sale din ultimii doi ani, în care octuozitatea, frămîntarea și mișcarea culorilor pe pînză denudează niște stări sufletești și spirituale de o tărie cum arareori s-a mai văzut în arta contemporană de la noi. Expoziția mai poate fi văzută pînă pe 12 februarie.

Cum îi stă bine unui muzeu: să aloce un timp generos pentru vizitarea expozițiilor pe care le organizează, iar pictura semnată de Carmen Marin are din plin nevoie de o revizitare.

Finalul anului este marcat de prezența expoziției lui Thomas Demand, Refuge/Refugiu (inspirată de autoexil), la MARe – Muzeul de Artă Recentă din București. Acesta este unul dintre artiștii contemporani cei mai semnificativi ai momentului, despre care se scrie mult și al cărui discurs artistic se analizează cu de-amănuntul, fiind sofisticat pe alocuri și foarte conectat la problematicile contemporaneității, atît la cele politice, cît și la cele spirituale, estetice.

Se poate afirma că prezența artei acestui artist german la București marchează deschiderea scenei noastre de artă către fluxul și dinamica nebună a artei cu adevărat contemporane! Asta în condițiile în care, în anul 2021, opera lui Thomas Demand a mai fost expusă la Sandanter, Moscova, Londra, Madrid, Reggio Emilia.

2021 a fost, cum spuneam în chiar debutul acestor notițe, un an cu o ofertă expozițională foarte diversă, dinamică, vioaie, și intuiesc faptul că ștacheta valorică nu va coborî nici în acest an.